Atenție Gigi ! Ți se pregătește ceva!

Atenție Gigi ! Ți se pregătește ceva!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Latifundiarul riscă sa petreacă până la 5 ani după gratii dar Steaua nu este în pericol

Episodul petrecut miercuri la Cluj a umbrit finalul unui sezon deosebit de tensionat, constituind totodată o premieră în fotbalul mioritic.

Chiar dacă moral Gigi Becali poate fi lesne considerat vinovat, se poate ca și de această dată patronul Stelei să scape basma curată din punct de vedere legal sau sportiv,
așa cum s-a întâmplat în multe alte rânduri.

„Eu am glumit, n-am motivat niciodată alte formații, cum să fac eu așa ceva când este interzis de regulamente? Cei de la DNA fac anchete comuniste!”, a spus

ieri în zeflemea Becali, fiind foarte posibil ca acest discurs să se dovedească încă o dată imposibil de combătut.

Totuși, ProSport vă prezintă și pedepsele
prevăzute în acest caz, atât în Codul Penal, cât și cele extrase din regulamentele sportive în vigoare.

Ce s-ar putea întâmpla?

1 Becali, persona non-grata – Propunerea ar putea fi făcută în Comitetul Executiv de azi, de la Piatra- Neamț, iar măsura poate fi adoptată în Adunarea

Generală a FRF, de luni. „Și dacă voi fi non-grata, ce, n-o să mai pot sta în lojă? Oricum, din 250 de membri, 240 vor vota împotrivă”, a comentat Becali.

2 UEFA vrea retrogradarea? – Scenariul ar putea prinde contur în virtutea bunelor relații dintre șefii UEFA și CFR, care se pare că au început deja să pună
presiune, însă este greu de crezut că se va realiza. „Nu știu dacă se pune problema ca Steaua să fie retrogradată!”, a opinat Mircea Sandu.

3 Riscă până la 5 ani de închisoare – În cazul în care Becali va fi trimis în judecată pentru dare de mită și va fi condamnat, riscă până la 5 ani de
închisoare. Pentru luare de mită pedeapsa poate merge până la 12 ani. Rămâne de văzut cum va fi afecatat Gigi în plan politic.

4 Steaua, depunctată – Conform regulamentului, Steaua riscă să piardă între 6 și 9 puncte, plus o amendă cuprinsă între 100.000 și 200.000 de lei. Chiar și în cazul depunctării maxime, roș-albaștrii nu-și riscă poziția în clasament.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii EaseWeather anunță o lună octombrie istorică în România. Temperaturi și fenomene meteo ciudate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună octombrie istorică în România. Temperaturi și fenomene meteo ciudate
A marcat pe bandă rulantă și a intrat în istoria clubului! ”Un fenomen foarte rar”. Vrea la naționala României
A marcat pe bandă rulantă și a intrat în istoria clubului! ”Un fenomen foarte rar”. Vrea la naționala României
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
„Nu câștig 37 de milioane de euro pe an”. Jucătorul cel mai bine plătit de la FC Barcelona a răbufnit în public
„Nu câștig 37 de milioane de euro pe an”. Jucătorul cel mai bine plătit de la FC Barcelona a răbufnit…
Cornel Dinu, atac dur la adresa unui dinamovist. ”Un tâlhar”
Cornel Dinu, atac dur la adresa unui dinamovist. ”Un tâlhar”
Andreea Bănică, aproape nud pe internet! Nu se sfiește deloc la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape nud pe internet! Nu se sfiește deloc la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o…
Simona Halep a făcut marele anunţ! Tania şi Stere Halep sunt în al nouălea cer: „E o zi grozavă!”
Simona Halep a făcut marele anunţ! Tania şi Stere Halep sunt în al nouălea cer: „E o zi grozavă!”
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
Noul an universitar. Cât au scos părinţii din buzunar pentru dotarea camerelor de cămin la stat:
Noul an universitar. Cât au scos părinţii din buzunar pentru dotarea camerelor de cămin la stat: "Este doar strictul necesar".…
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Gest emoționant făcut, în memoria mamei lui, de milionarul care își construiește un castel în România
Gest emoționant făcut, în memoria mamei lui, de milionarul care își construiește un castel în România
BREAKING! Viitura a ajuns în România! Ciclonul Ashley îşi face DEJA simţită prezenţa în 2 județe
BREAKING! Viitura a ajuns în România! Ciclonul Ashley îşi face DEJA simţită prezenţa în 2 județe
Adevărul despre Nicolae Ceaușescu! Ion Iliescu a recunoscut totul: A fost o capcană
Adevărul despre Nicolae Ceaușescu! Ion Iliescu a recunoscut totul: A fost o capcană
O româncă de 42 de ani a fost ucisă
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea doi…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
Cum se face regenerarea filtrului de particule? Ce poți face dacă ai DPF înfundat
Cum se face regenerarea filtrului de particule? Ce poți face dacă ai DPF înfundat
Insula Iubirii, sezonul 8. Detaliul care i-a făcut pe fani să creadă că Andrei și Cristina s-au împăcat. Care e statusul relației
Insula Iubirii, sezonul 8. Detaliul care i-a făcut pe fani să creadă că Andrei și Cristina s-au împăcat. Care e…
×